Astazi am vorbit despre ce ne tine in zona de confort si ce ne face sa ne fie frica de necunoscut…Da…n ar fi foarte greu de recunoscut ca este obisnuinta, dar ce i mai trist este ca de calea noastra ne tine departe frica.
Am pus doar o intrebare…”Oare ar trebui sa ne fie frica de Dumnezeu?”…Raspunsul a fost….”Nu. Ar trebui sa avem incredere si sa manifestam recunostinta.” Mii de ani de frica ne tin intepeniti in lucruri, situatii, langa oameni care ne fac rau. Ce este culmea ca disconfortul din „zona de confort” a devenit atat de obisnuit incat credem ca pericolul este in „necunoscut” …
Ne este atat de bine cu nebinele, incat credem ca daca o luam inspre noi si incercam sa ne intelegem, gasim si in final sa avem grija de nevoile noastre este un lucru foarte rau.
In fine…ideea este ca „nu ne dam noi seama ca in loc ramane un desert de disperare „…Ajungem sa supravietuim si nu sa traim…Dar viata ne e data sa o traim cu frica si sa i supravietuim sau sa o traim in favoarea noastra, cultivand ceea ce ne defineste ca entitati unice si lasand in urma noastra lumini aprinse n alte suflete?
Definindu te prin darurile date tie la nastere si folosindu le vei lasa in urma ta rostul si esenta existentei tale, astfel reusind sa fii unul dintre cei ce conteaza. Lumina ta poate fi estompata de cutume, obisnuinte, temeri ale celor de langa tine, insa esti dator sa o scoti la iveala si sa o faci sa straluceasca, dar ea sta adanc ascunsa sub vorbe, obisnuinte, temeri si multe alte lucruri date din generatie in generatie.
Fi tu cel care trezeste generatii si scoate la iveala diamantul ingropat in adancul ADN ului tau. Incepe cu copilul din tine si vei vedea cum femeia sau barbatul(dupa caz) infloresc si devin lumini de urmat si de amintit.
- Psihoterapeut Roxana Nicolae © 2025