Intr o lume in care lingusirea este la rang de arta, unde nimic nu este ce pare a fi…vii tu si trantesti adevaruri in fata. „Lipsa de diplomatie!” ti se urla…Faci ochii mari si incepi sa vorbesti despre relatii autentice in care nu are loc evitarea si minciuna. …Cine vrea relatii autentice? Oamenilor le este frica de oameni, de neacceptare si stau in alti papuci si n alte piei si nu ii mai incap, se simt inconfortabil, dar suporta pentru ca respingerea ar fi mai dureroasa si adevarul ar rani. Da. Adevarul doare, dar cum poti schimba lucruri fara a deranja obisnuinte? Uneori preferi sa taci, sa zambesti, sa pleci, insa n tine urla nedreptatea. Frustrarea creste ca un talaz involburat care se revarsa pe relatiile care suporta talazul tau, in obisnuinte care ti fac rau… Nu i corect! Nu duci acasa frustrarile tale. Nu i faci pe cei care te iubesc paratrasnete si toate astea pentru c ai fost obisnuit sa zambesti frumos si sa traiesti cu frica n san. Nu i corect sa te sinucizi lent aruncandu te in dependente.
Nu ti construiesti relatia de cuplu neautentica pentru ca undeva va face bum. Increderea se surpa daca adevarul este ascuns pentru ca adevarul intotdeauna iese la suprafata si i mult mai dureros daca i precedat de o minciuna. Este o frica de vulnerabilitate sora cu moartea. Decat sa te vada celalalt cum esti mai bine mergi pe sarma.
Nu ti construiesti relatii neautentice cu copiii tai. Te sui pe un piedestal si de acolo il inveti cum sa fie inautentic. Nu! Cobori si i spui cum ai fost tu copil, cum ai facut de toate, ce note ai avut si povestindu i lui realizezi unde au fost erorile in educatie si le repari
.
Cum ai fi tu, cel autentic, cu bune si cu rele, dezgolit de panza asezata peste tine ca pe o statuie inca nedezvaluita?
Cum ai fi tu angajatul care si cunoaste drepturile si care si le cere cu demnitate si asertivitate si nu accepta sa i se puna n carca lucruri peste program?….Cum ar fi sa stii sa spui …NU!
Cum ai fi tu omul din cuplu care ti ai asuma cine esti si ce poti si ai recunoaste ca ai nevoie de compasiunea, atentia, ajutorul si grija celuilalt…Cum ar fi sa spui toate astea? Cum ar fi sa poti pune limite si ceilalti sa nteleaga ca atat poti duce? Cum ar fi ca toti sa si asume rolurile si obligatiile care revin din ele?
Cum ar fi sa fii parintele relaxat care educa prin joc si care intelepteste copilul spunandu i ca a gresi nu i un capat de tara, pentru ca asa invatam, secretul stand in a invata din greseli si a nu le repeta si ca exista repercursiuni, insa acestea deriva tocmai pentru a l invata asumarea?
Cum ar fi?
Ar fi minunat daca am reusi sa intelegem ca ascunzand autenticitatea nu facem altceva decat sa fim niste purtatori de masti, iar asta doare…
Bineinteles ca suntem imperfecti, dar tocmai in asta consta frumusetea si autenticitatea. Bineinteles ca putem sa ne dezvoltam si asta ar insemna un rost al vietii…Atunci cand te regasesti, reusesti sa devii un om mai bun. Insa nu vei reusi asta daca nu vei reusi sa ti accepti si intunericul din tine. Lumina razbate atunci cand intunericul este acceptat.
🙏❤️
- Psihoterapeut Roxana Nicolae © 2025