O conversație interesantă despre „a înșela”

Astăzi am avut o conversație interesantă despre „a înșela”. Sunt o mie de moduri de a înșela… Simpla indisponibilitate emoțională… înseamnă înșelare.

Ce este mai grav este că formele de înșelare prefizice nu sunt vizibile sau, cel puțin, nu sunt luate ca atare. Când apare actul de înșelare fizică, atunci apare și durerea, iar atunci când această durere apare, începe să se facă lumină…

Stai, că de fapt nu era prezent/prezentă emoțional. Stai, că de fapt nu era atașat de familie și fugea când se iveau probleme. Stai, că se uita la filme pentru adulți și practica masturbarea… Stai, că îi plăcea să flirteze „nevinovat”… Stai, că nu putea să fie sincer/sinceră…Și uite-așa, când fapta de înșelare se întâmplă, scoatem vitriolul…

Omul înșală în diverse moduri… A fi disponibil și implicat în relație este primul semn că nu o face.

Dar ce îl/o face să o facă?

Asta… se află în terapie, pentru că, din fericire, suntem unici și avem istorii diferite. Unul fuge pentru că a fost invizibil în propria copilărie, altul minte pentru că nu a fost niciodată primit întreg. Cineva se pierde în fantezii pentru că viața reală doare prea tare, altul se ascunde după glume, ca să nu-i vezi frica.

Și da, infidelitatea fizică doare pentru că nu o mai putem ignora. Este, paradoxal, forma vizibilă a tuturor rupturilor invizibile. Este gestul care ne obligă să ne trezim la realitate.

Înșelarea este doar simptomul. Rădăcina ei este undeva între rușine, frică, neiubire de sine și o copilărie pe care n-a întrebat-o nimeni ce visuri a pierdut.

Adevărata durere nu e că a înșelat, ci că nu s-au cunoscut cu adevărat niciodată.